Mihail Sadoveanu - Creanga de aur

                Mare meșter al scrisului a fost Mihail Sadoveanu, iar romanele istorice au fost fără doar și poate punctul lui forte. Și cum istoria i-a plăcut in mod deosebit era aproape imposibil să ignore tocmai Dacia, adică partea cea mai veche, mai plină de farmec și mister și mai puțin cunoscută a trecutului acestor meleaguri.

                Primul lucru care sare în ochi în această carte este mistica: un preot geto-dac, urmaș al lui Deceneu, care păstrează vii intr-o peșteră dintr-un munte ascuns înțelepciunea și cunoștințele străbunilor. Acest preot bătrân cunoaște înțelesurile originale a ceea ce a ajuns până la noi sub formă de legende, cântece populare și tradiții (de exemplu vopsirea oualor roșii primăvara) și deține o cunoaștere mult mai profundă și în același timp mai subtilă a ființei umane, putând sa citească până în adâncul sufletului.

                Povestea ni-l prezintă pe dacul Kesarion Breb care urmează sa ia locul batrânului preot dinaintea lui, devenind astfel cel de-al 33-lea decheneu. Pentru a-și desăvârși cunoștințele, Kesarion pleacă într-o călătorie (să zicem inițiatică) în Egipt si Bizant, al doilea scop al călătoriei fiind acela de a strânge informații despre religia cea noua care se raspândește în lume (desigur, creștinismul). Suntem in anul 787.

Dacă despre partea cu Egiptul nu ni se povestește nimic (doar că a fost pe acolo si a dobândit cunoașterea de care avea nevoie), poevestea este centrată pe calătoria prin Bizanț unde Kesarion se întâlnește cu tot felul de oameni, de la negustori și tâlhari pana la credincioși aproape sfinți, de la oameni obișnuiți la personaje istorice reale (împărăteasa Irina, împăratul Constantin). Cum se termină povestea și la ce încercări (uneori mai directe, alteori mai subtile) este supus Kesarion Breb, vă las sa descoperiți citind cartea

Cartea este astfel făcut încât eu cel puțin m-am intrebat serios dacă nu cumva Sadoveanu chiar încearcă să transmită mascat sub forma unei povești niște informații cât se poate de reale. Ce alceva a mai stiut Sadoveanu despre istoria Daciei? Să nu uităm ca vorbim de un om care a fost – intre altele – Mare Maestru al Francmasoneriei... Referința la batrânul preot/mag ascuns undeva într-un munte (în Carpații Orientali, aproape de izvoarele Mureșului și al Oltului) se regăsește în aceeași notă în scrierile lui Eminescu („Strigoii”) din care Sadoveanu chiar citează.  Dacă este sau nu ceva adevărat în toată povestea asta eu nu știu. Oricum, povestea este minunat îmbrăcată într-un aer de mistică si credibilitate, asa cum numai un maestru știe sa o facă.

Isaac Asimov - Fundația

                Puține cărți de SF se pot compara cu “Fundația” lui Asimov, chiar daca ne referim la carte sau la intreaga serie a ”Fundației”. Scrisă în jurul anilor ’50, cartea rămâne una din cele mai bune carți de SF și un punct de referință al genului.

                Cartea ne înfățișează un univers de dimensiuni galactice (la propriu): un Imperiu Galactic întins pe toată galaxia noastră vreme de milenii care a dus la o societate relativ mulțumită și pașnică. La un moment dat însă un matematician – Heri Seldon – dezvoltă o nouă ramură a matematicii numita psihoistorie cu ajutorul careia se poate calcula evoluția unei societăți pe termen lung. Aplicând modelele descoperite la Imperiul Galactic, Seldon calculează că în maxim 300 de ani acesta se va prăbuși iar omenirea va intra in 30.000 de ani de barbarie înainte ca un nou Imperiu Galactic să se formeze și să readucă lumina civilizației în Galaxie. Folosind mecanismele psihoistoriei, Seldon găsește însă și o solutie: 100.000 de oameni anume aleși vor fi mutați pe o planetă (Terminus) aleasă la rândul ei cu grijă, pentru a păstra cunoștințele civilizației pe cale să se prăbușească; în acest fel, dacă planul reușește și calculele sunt corecte, ”perioada întunecată” se va scurta de la 30 de milenii la doar unul, societatea aceasta de pe Terminus reprezentând germenii noului imperiu. Această societate a fost numită ”Fundația”. Seldon a creat premisele evoluției Fundației de asa natură încât această mică societate să poată acționa doar intr-un singur sens, indiferent de voința indivizilor ei și fără a exista posibilitatea ca un singur individ să poată zădărnici prin acțiunile lui planurile Fundației. Periodic presiunile sociale și politice interne și externe asupra Fundației se vor acumula iar în punctul culminant nu le va mai rămâne decât o singură cale de acțiune – cea buna. Firește că Seldon concepe și un plan de rezervă: A Doua Fundație, despre care spune însă doar ca există și că este ”la celalalt capăt al Galaxiei”.

                Cartea este o excelentă ”istorie viitoare”, dacă vreți, care arată evoluția unei societăți umane și felul în care aceasta poate fi influențată de diverși factori – cultură, religie, știință, comerț și bineînțeles mediu. Cel mai mult mi-au plăcut momentele de maximă presiune – asa numitele ”Crize Sheldon” – care nu puteau duce decât la un singur rezultat: schimbarea sistemului social. Cartea cuprinde 3 asemenea ”crize”, iar continuarea se impunea de la sine.

                 Asimov a scris inițial 3 cați: ”Fundația”, ”Fundația și Imperiul” și ”A Doua Fundație”. Ulterior s-au adăugat și alte cărți, pentru ca in cele din urmă cărțile lui Asimov sa creeze un întrg univers. În ordinea desfașurării evenimentelor din universul fictional al lui Asimov, ordinea carților ar fi următoarea: ”Eu, Robotul”, ”Caverne de Otel”, ”Soarele Gol”, ”Roboții de pe Aurora”, ”Roboții și Imperiul”, ”O piatră pe cer”, ”Pulbere de stele”, ”Curenții spațiului”, ”Preludiul Fundației”, ”Fundația renăscută”, ”Fundația”, ”Fundația și Imperiul”, ”A Doua Fundație”, ”Marginea Fundației”, ”Fundația si Pamântul”. Sper să reușesc să scriu despre toate....

J.R.R. Tolkien – Hobbitul

            J.R.R. Tolkien (pe numele său întreg John Ronald Reuel Tolkien) este considerat “tăticul” genului fantastic (sau fantasy, daca vreţi) prin scrierile sale. Deşi au mai fost scriitori care au abordat genul şi înaintea lui, Tolkien a fost cel care l-a adus la nivel de artă şi sub scrierea caruia acest gen şi-a dobândit popularitatea.Tolkien nu numai că a scris o serie de carţi, dar a creat un întreg univers. Dacă nu ştiţi şi credeţi că pentru limba elfilor de exemplu au fost aruncate nişte cuvinte acolo, vă înşelaţi! Tolkien a creat o limbă întregă, cu reguli gramaticale şi cu dicţionare!

            „Hobbitul” este prima carte, scrisă în 1937. Tolkien a scris-o sub formă de poveste pentru copii (iniţial copiii lui) şi nu s-a aşteptat să aiba un asemenea succes, atragând atenţia copiilor şi adulţilor deopotrivă. Fiind gândită pentru copii are un stil uşor, fără prea multe „abisuri”. Povestea este însă extraordinară, captivantă, conturând universul care avea să fie desăvârşit mai târziu în „Stăpânul Inelelor”

            „Hobbitul” prezintă povestea lui Bilbo Baggins, de la viaţa liniştită din Comitat pana la extraordinarele aventuri pe care avea să le traiască în compania vrajitorului Gandalf si a gnomilor conduşi de Thorin Scut-de-Stejar. De-a lungul poveştii regăsim elfii şi orcii, oamenii, personaje episodice ca Elrond şi Gollum, aflăm cum primeşte Bilbo sabia făurită de elfi și armura de mithril (pe care le va purta mai târziu Frodo) şi chiar cum găseşte Marele Inel făcut de un lord întunecat care aici cel puţin nu este numit. Despre ce anume îl determină pe Bilbo să părăsească liniștea Comitatului și să plece în aventura vieții lui nu am să scriu, cum nu scriu nici despre deznodământul poveștii. Mai adaug doar că pentru a înțelege mai bine diverse amanunte din peveștile următoare, ar fi bine să începeți cu începutul!

            În sfârşit reuşesc să scriu şi eu despre o carte înainte să apară şi filmul (programat pentru sfârşitul lui 2012) Fireşte, cei care nu vor să „strice” finalul filmului vor ignora recomandarea mea, dar eu vă zic că aceasta carte merită citită şi că „am văzut filmul” nu este o scuză. Pentru toți cei care iubesc genul fantastic, pentru cei care apreciază poveștile cu eroi, vrăjitori si obiecte magice, pentru cei care iși găsesc inspirația in mitologia scandinavă, pentru cei care au jucat (poate chiar mai joacă) „Diablo”, „Heroes” și „Warcraft”, în fine, pentru oricine știe să aprecieze o carte buna... lectură placută!