Una din temele preferate ale lui Arthur C.Clarke este specia umană. Mai exact, originile umanitații și destinul ei. In numeroasele lui carți, marele vizionar explorează diverse scenarii ale acestei teme privind trecutul și imaginează diverse variante privind viitorul. Cartea de față nu face exceptie.
Povestea începe in Africa, în urmă cu aproximativ 3 milioane de ani, cand omenirea, aflată încă într-o faza anterioară comunei primitive, ia primul contact cu o civilizație extraterestră. De fapt, misterioasa civilizație intervine direct, modelând cursul pe care avea sa-l ia evoluția acelei specii primitive. Mult mai târziu, în anul 1999, omenirea (ajunsă acum în stadiul cunoscut de noi) descoperă pe suprafața Lunii un misterios obiect de faricație evident artificială. În timp ce este studiat mai mult fără succes, obiectul respectiv ”prinde viață” și emite un singur semnal radio, extrem de puternic, direct catre unul din sateliții lui Jupiter. În consecință, 18 luni mai târziu – in 2001 – o nava spațială cu echipaj uman – Discovery One – pleacă spre Jupiter în speranța că îi va găsi pe destinatarii misteriosului semnal. Cine sunt acesti destinatari și cum iși imagineaza Clarke epilogul acestei întâmplări?
Pe lângă povestea cu originile și destinul umanității, cartea mai abordează câteva teme mai complexe sau mai superficiale, dar atât de cunoscute și de îndrăgite de iubitorii de science-fiction dar și de cei care își găsesc putin timp să privească existența dincolo de banalitățile zilei obișnuite. În speranța ca vă voi capta interesul, voi aminti câteva din ele. Pentru a nu mă repeta prea des, voi spune acum că ”2001 – Odiseea Spațială" a fost publicată în 1968 (Armstong a pășit pe suprafața selenara abia în 1969)
Cucerirea spațiului: Clarke își imaginează că până in 2001 omenirea este capabilă să trimită un echipaj uman până la planeta Jupiter. Adevărul este că tehnologie există la ora actuală doar că o asemenea expediție ar fi extrem de costisitoare și riscantă. Nu mă îndoiesc însă că dacaă ne-am trezi cu o motivație suficient de puternică pentru a întreprinde o asemenea expediție, acest lucru ar fi perfect posibil
Progresul tehnologic si inteligența artificială: Pe vremea când calculatoarele nu foloseau încă circuite integrate (au început să fie folosite din 1970) Clarke își imaginează că în scurt timp puterea de calcul va fi așa de mare încât vom putea construi computere capabile să comunice direct cu oamenii și chiar să își dezvolte propria lor personalitate. Vorbim, desigur, de celebrul HAL 9000, computerul care controlează Discovery One. Nu cred că avem încă computere chiar de puterea lui HAL, dar saltul facut este uriaș iar evoluția inteligenței artificiale este evidentă. Vor dezvolta oare și computerele noastre o personalitate asemănătoare lui HAL? Ce vom înțelege atunci prin ”defecțiune”?
Primul contact cu o civilizație extraterestră: Universul este foarte vechi. Din acest punct de vedere, noi abia am venit. Astfel, una din temele favorite ale lui Clarke este existența unor civilizații atât de vechi si de avansate in comparație cu noi încât fie tehnologia lor ne-ar parea nouă de-a dreptul magie fie ar fi evoluat atât de mult încât noi nici măcar nu am fi capabili să recunoaștem aceste entități ca fiind ceva viu. Pentru ei, specia umana este doar un copil neștiutor care face primii pași într-o lume așa de mare, vastă și complexa încât se minunează încă de fiecare sunet, culoare, miros, gust...
În fine, fiecare carte scrisă de Clarke are cel putin un personaj mai deosebit, întotdeauna un om, care se află în mijlocul evenimentelor și care încearcă să judece și să înțeleagă cu ce se confruntă. Este și cazul poveștii de față, în care David Bowman încercă să înțeleagă cine sunt misterioșii constructori ai monolitului de pe Lună, care sunt motivațiile lor și în final ce sunt ei de fapt. Dacă mă întrebați pe mine, cred că este genul de om pe care Arthur C. Clarke și-ar fi dorit să îl ”interpreteze” în viața reala și - de ce nu - să rostească faimoasa replică a lui Bowman, ultimul său mesaj care a ajuns pe Pământ: “Oh my God, it’s full of stars!”
