Din
capul locului trebuie spus că Securitatea este percepută de românul
de rând numai pe jumătate: acea parte care se ocupa de poliție
politică, care asculta telefoane și care făcea tot felul de
mizerii. Aceste lucruri au fost o realitate și nu are rost să le
negăm. Securitatea a avut însă și o altă față: un puternic
serviciu de spionaj și contraspionaj, oameni deosebit de inteligenți
și extraordinar pregătiți care și-au servit țara, plătind de
multe ori cu viața în lupta pe acest front invizibil al serviciilor
secrete. Aici lupta se dă pe viață și pe moarte, nu există
reguli, eroii rămân anonimi iar învinșii sunt de cele mai multe
ori morți sau captivi în mâinile dușmanului, ceea ce înseamnă
tot cam același lucru. Cartea aruncă astfel o lumină nouă asupra
serviciilor speciale în general și a celor din România pre si
postcomunistă în special, iar experiența autorului în domeniu își
spune cuvântul. Așadar...
A
fost odată ca niciodată, cândva prin anii '80, un agent special
(nu știu cum sa-i zic altfel) puțin idealist și fără pretenții
de James Bond pe nume Laurențiu Cremene din serviciul de
contraspionaj militar al României. Viața lui Cremene ia o turnură
radicală în momentul în care este pus în situația de a-l urmări,
desconspira și prinde pe ucigașul tatălui său, un spion KGB care
încearcă să se infiltreze în inima serviciilor secrete ale
României. Întâmplările dramatice prin care trece îl fac să afle
cine sunt cei mari și cum împart puterea, cum sunt priviți ei,
agenții secreți, ca niște simple arme în folosul statului, cât
de ușor îi este pusă în pericol familia și chiar... cum îl
înșeală nevasta. Limita suportabilității până la care poate fi
împins un agent secret este cu siguranță mult mai mare decât a
oricărui om obișnuit, iar cel care rămâne cu mintea întreagă nu
poate deveni altceva decât un luptător de elită. Și tot în
iureșul acestor evenimente, Cremene intră în contact cu o divizie
cu totul specială din cadrul serviciului român de securitate:
Octogonul. Mai mult, în interiorul Octogonului Cremene află despre
folosirea elementelor „neconvenționale”, căci, după cum am mai
spus, acest război este fără reguli: hipnoză, parapsihologie,
ceea ce am numi generic ”paranormal”; și odată cu asta, mai
află o taină a neamului nostru, o taină atât de mare încât
trebuie să o vezi cu proprii ochi ca să o crezi și să o înțelegi:
Fulgerul Albastru.
Avem
așadar o carte de spionaj și teorie a conspirației cu o poveste
despre care autorul a afirmat în câteva rânduri ca este în mare
adevărată, deși a schimbat multe la ea, combinată cu ceva
politică, presărată cu puțin fantastic și un pic de mistică,
reușind astfel să te pună pe gânduri, mai ales că finalul se
suprapune cu evenimentele din Decembrie 1989. Ineditul cărților lui
Pavel Coruț constă și în faptul că sunt împărțite în doua
părți: ficțiune și non-ficțiune. Povestea lui Laurențiu Cremene
și a Octogonului sunt partea de ficțiune și mă voi limita la
asta, căci acesta este scopul blogului meu. Despre partea de
non-ficțiune voi spune doar că prezintă analize și aprecieri cu
privire la personajele politice și starea din acea vreme. Vă
recomand doar, atunci când citiți cartea, să fiți
atenți atunci când veți fi tentați să priviți conținutul
cărții ca fiind ceva real, disimulat într-o lucrare de ficțiune.
Disimularea este, în cele din urmă, un instrument al
contraspionajului.
