joi, 22 noiembrie 2012

Pavel Coruț – Fulgerul Albastru

     Perioada comunistă a României era numită de către regimul din acea vreme „Epoca de Aur”. Unii mai glumeți din fire îi spun și acum tot „Epoca de Aur”, accentuând însă ghilimelele, sau îi spun „vremea lu' tovarășu'”. Alții îi spun „vremea de tristă amintire”. În vorbirea comună s-au impus mai mult expresiile „vremea comunismului” sau „timpul lui Ceaușescu”. Indiferent care expresie o preferăm, nu se poate scrie o carte despre acea perioadă (mai ales una de spionaj) și să se facă abstracție de o anume instituție a statului urâtă de mulți, blamată de la fel de mulți, amintită doar în șoaptă și temută de toată lumea: Securitatea. Tocmai pornind de la această instituție, Pavel Coruț – el însuși ofițer în contraspionajul militar – scrie o serie întreagă de cărți, denumită generic „Octogonul” și mai cu seamă primele două volume („Quinta spartă” și „Fulgerul Albastru”) a căror acțiune se petrece înainte de Decembrie 1989.
      Din capul locului trebuie spus că Securitatea este percepută de românul de rând numai pe jumătate: acea parte care se ocupa de poliție politică, care asculta telefoane și care făcea tot felul de mizerii. Aceste lucruri au fost o realitate și nu are rost să le negăm. Securitatea a avut însă și o altă față: un puternic serviciu de spionaj și contraspionaj, oameni deosebit de inteligenți și extraordinar pregătiți care și-au servit țara, plătind de multe ori cu viața în lupta pe acest front invizibil al serviciilor secrete. Aici lupta se dă pe viață și pe moarte, nu există reguli, eroii rămân anonimi iar învinșii sunt de cele mai multe ori morți sau captivi în mâinile dușmanului, ceea ce înseamnă tot cam același lucru. Cartea aruncă astfel o lumină nouă asupra serviciilor speciale în general și a celor din România pre si postcomunistă în special, iar experiența autorului în domeniu își spune cuvântul. Așadar...
      A fost odată ca niciodată, cândva prin anii '80, un agent special (nu știu cum sa-i zic altfel) puțin idealist și fără pretenții de James Bond pe nume Laurențiu Cremene din serviciul de contraspionaj militar al României. Viața lui Cremene ia o turnură radicală în momentul în care este pus în situația de a-l urmări, desconspira și prinde pe ucigașul tatălui său, un spion KGB care încearcă să se infiltreze în inima serviciilor secrete ale României. Întâmplările dramatice prin care trece îl fac să afle cine sunt cei mari și cum împart puterea, cum sunt priviți ei, agenții secreți, ca niște simple arme în folosul statului, cât de ușor îi este pusă în pericol familia și chiar... cum îl înșeală nevasta. Limita suportabilității până la care poate fi împins un agent secret este cu siguranță mult mai mare decât a oricărui om obișnuit, iar cel care rămâne cu mintea întreagă nu poate deveni altceva decât un luptător de elită. Și tot în iureșul acestor evenimente, Cremene intră în contact cu o divizie cu totul specială din cadrul serviciului român de securitate: Octogonul. Mai mult, în interiorul Octogonului Cremene află despre folosirea elementelor „neconvenționale”, căci, după cum am mai spus, acest război este fără reguli: hipnoză, parapsihologie, ceea ce am numi generic ”paranormal”; și odată cu asta, mai află o taină a neamului nostru, o taină atât de mare încât trebuie să o vezi cu proprii ochi ca să o crezi și să o înțelegi: Fulgerul Albastru.
      Avem așadar o carte de spionaj și teorie a conspirației cu o poveste despre care autorul a afirmat în câteva rânduri ca este în mare adevărată, deși a schimbat multe la ea, combinată cu ceva politică, presărată cu puțin fantastic și un pic de mistică, reușind astfel să te pună pe gânduri, mai ales că finalul se suprapune cu evenimentele din Decembrie 1989. Ineditul cărților lui Pavel Coruț constă și în faptul că sunt împărțite în doua părți: ficțiune și non-ficțiune. Povestea lui Laurențiu Cremene și a Octogonului sunt partea de ficțiune și mă voi limita la asta, căci acesta este scopul blogului meu. Despre partea de non-ficțiune voi spune doar că prezintă analize și aprecieri cu privire la personajele politice și starea din acea vreme. Vă recomand doar,  atunci când citiți cartea, să fiți atenți atunci când veți fi tentați să priviți conținutul cărții ca fiind ceva real, disimulat într-o lucrare de ficțiune. Disimularea este, în cele din urmă, un instrument al contraspionajului.