Când
m-am hotărât să scriu acest blog despre cărți nu credeam că o
să scriu si despre muschetarii lui Dumas. Am citit cartea cu mult
timp în urmă și mi se părea prea îndepărtată, prea cunoscută
și cumva prea banală: cine nu a auzit de ea? Au venit însă
sărbătorile de iarnă iar posturile de televiziune de la noi s-au
întrecut în a difuza diverse ecranizări ale celebrei povești,
ocazie cu care am constatat doua lucruri: unu - ecranizarile sunt
destul de departe de cartea care le-a stat la bază și - doi –
foarte puțină lume a citit cartea, majoritatea au vazut diversele
ecranizări și au rămas cu percepțiile imprimate de acestea. În
aceasta situație, am pus din nou mâna pe carte și am
redescoperit-o cu o placere deosebită, ceea ce vă recomand cu
caldură să faceți!
Văzută
prin mintea mea de acum și nu prin cea de copil (eram prin clasa a
V-a când am citit-o prima dată) cartea este deosebit de placută,
ușoară și atractivă. Este o carte de aventuri care ”se citește
de la sine”, te ține cu sufletul la gură și îți stârnește
curiozitatea, având și o doză de exagerare (mi se pare aproape
imposibil, de exemplu, ca o femeie ca Milady de Winter să nu-și
recunoască amantul, indiferent cât ar fi de întuneric). Cartea
urmărește povestea unui tânăr gascon – d'Artagnan – care
călătorește la Paris undeva în jurul anului 1625 pentru a deveni
muschetar. Aici se întâlnește cu Athos, Porthos și Aramis,
muschetari cu acte în regulă, cu care leagă o trainică prietenie.
Împreună trec prin diverse aventuri care le pun la încercare
iscusința în mânuirea sabiei, dar și inteligența și nu în
ultimul rând prietenia și încrederea reciprocă, acestea din urmă
dovedindu-se de multe ori cele mai puternice arme. Cadrul istoric
este real, evenimentele majore care se petrec în fundal putând fi
ușor identificate (asediul orașului La Rochelle), ca si personajele
istorice reale (regele Ludovic al XIII-lea, cardinalul Richelieu,
ducele de Buckingham). Însuși personajul principal pare a fi unul
real, Alexandre Dumas mărturisind ca la scrierea cărții s-a
inspirat din două manuscrise aparent originale: ”Memoriile
domnului d'Artagnan, locotenent căpitan în prima companie a
muschetarilor regelui” care l-a inspirat, pentru ca mai apoi să
regasească personajele în ”Memoriile domnului conte de La Fere”
Recitind
cartea am redescoperit personajele și mi-am dat seama cât de mult a
schimbat Hollywood-ul percepția asupra lor. Cardinalul Richelieu, de
exemplu, prezentat ca principalul personaj negativ, a fost în
realitate un mare om de stat, poate primul prim-ministru din istoria
omenirii, care a consolidat Franța apărând-o de dușmanii interni
și externi, suportând în același timp un monarh plictisit, o
regină infidelă (și nefericită) și ciocnindu-se periodic cu
niște muschetari care, de ce să nu recunoaștem, uneori pot fi
catalogați ca fiind zurbagii. Pe de altă parte, personajul cu
adevărat negativ și malefic al poveștii este Milady de Winter –
o frumusețe mortală care își urmărește propriile planuri,
manipulată însă cu o artă desăvârșită de același cardinal. Toate acestea nu fac decât să completeze o scenă pe care evoluază distinsul dar misteriosul Athos, șugubățul Porthos, tăcutul Aramis și tânărul, vulcanicul și de cele mai multe ori nechibzuitul d'Artagnan, gata oricând să scoată sabia din teacă dacă se simte insultat (ca să mă înțelegeți corect, pentru d'Artagnan asta putea însemna orice, de la o provocare pe față la o simplă privire)
Ce
pot să spun mai mult? ”Cei trei muschetari” este cartea pe care
fiecare adolescent ar trebui să o citească. Dacă totuși ați
”sărit-o din schemă” vă asigur ca și mult mai târziu poate
fi citită cu aceeași plăcere
