vineri, 22 aprilie 2016

Malala Yousafzai / Patricia McCormick - Eu sunt Malala

     Bănuiesc că dacă am începe să calculăm care sunt șansele ca o fetiță născută într-o familie musulmana tradițională să-și poată depăși condiția, rezultatul ar fi foarte redus. Mai sunt cazuri, dar tot redus ar rămâne. Iarăși, dacă ar fi să calculăm șansele de supraviețuire a cuiva împușcat de talibani de la câțiva metri, rezultatele ar fi aproape nule. Sau câte șanse ar fi ca o adolescentă să influențeze așa de mult lumea încât să merite Premiul Nobel pentru Pace? Dar dacă am presupune că toate acestea se întâmplă unei singure persoane? Matematica probabil că ar arăta ceva aproape de zero. Malala Yousafzai este, desigur, de altă părere...
     O poveste adevărată.
     Dacă nu știți deja cine este, probabil când îi veți vedea poza o veți recunoaște pe Malala de la televizor, din vreun ziar sau dintr-o știre de pe internet. Dacă totuși nu vă spune nimic, puteți lua și citi cartea de față, deoarece aceasta este o poveste adevărată, care merită cunoscută și din care putem învăța foarte multe.
     9 octombrie 2012. Pakistan. Doi indivizi opresc un autobuz care aducea copiii de la școală. Un individ intră în autobuz și întreabă: „Cine este Malala?” Speriați, copiii arată spre ea. Individul scoate un pistol și trage asupra ei 3 gloanțe, din care unul o lovește în cap. Pentru că ea, o fată, îndrăznise să meargă la școală; pentru că îndrăznise să își arate fața în public; pentru că îndrăznise să ceară dreptul la învățătură pentru fete și băieți deopotrivă; pentru că tatăl ei îndrăznise să îi sfideze pe talibani, îndemnându-și fiica să meargă la școală. Dar, așa cum spune Malala, când Dumnezeu hotărăște ca ceva să se întâmple, are grijă să aranjeze și scena și să pregătească și actorii. Așa se face că Malala, grav rănită, este dusă de urgență la spital. Aici, un chirurg militar o vede și o operează de urgență, luând decizii dificile, dar care îi salvează viața. Tot atunci se aflau în zonă întâmplători doi medici britanici cărora li se cere sprijinul și care aranjează să fie dusă de urgentă la un spital din Anglia unde este, pe scurt, salvată și ajutată sa se recupereze. Acum ochii întregii lumi sunt ațintiți pe Malala. Paradoxal, încercând sa-i închidă gura, atentatorii nu au reușit altceva decât sa-i facă vocea auzită de întreaga lume. BBC și CNN îi spun povestea. Lideri guvernamentali și diplomați o vizitează și îi trimit mesaje. Primește mesaje de la Selena Gomez, Beyonce, Madonna și Angelina Jolie. Se adresează Natiunilor Unite și este primită de Barack Obama.
     Pe lângă povestea în sine, din carte se desprind mai multe povești de viață care poartă cu ele propriile lecții. Avem povestea unui tată care deschide mintea cupilului său spre posibilități imaginabile și luptă în același timp cu tabuurile societății și cu amenințarea teroristă. Avem povestea unei mame prinsă între dragostea pentru soț și copii și frica zilei de mâine. Avem povestea puterii de a visa și de a lupta până la capăt pentru propriile vise.
     Poate că într-o zi omenirea își va găsi pacea. Așa, ca în melodia ”Imagine” a lui John Lennon. În acea zi războiul va fi doar o amintiră desprinsă din cărțile de istorie. Și tot în cărțile de istorie va scrie și despre oamenii care au lupat pentru pace. Acel capitol va cuprinde desigur și povestea Malalei Yousafzai.

miercuri, 2 martie 2016

Marian Godină - Flash-uri din Sens Opus

     O vorbă din popor spune că viața bate filmul. M-am gândit de multe ori la asta, mai ales când întâlneam câte o situație despre care trebuia să recunosc că dacă aș fi vazut-o într-un film, aș fi zis: ”băi, ce exagerat!”
     Exact asta ne povestește și Marian Godină în cartea lui: o serie de întâmplări adevărate, așa cum numai în viața reală se pot petrece. Au un ”ceva a lor” poveștile astea, care le dă o notă de veridicitate. La asta se adaugă, bineînțeles, talentul de povestitor al lui Marian Godină, despre care pot să spun că îl are. Din plin. Ca, de altfel, și simțul umorului. Probabil de aceea unii ajung să scrie cărți: pur și simplu știu să povestească.
     Ce mi mi s-a părut interesant la această carte a fost tocmai faptul că în unele din poveștile lui m-am regăsit. Poate mai mult, poate mai puțin sau uneori deloc, dar istorioarele nu sunt numai din viața de polițist, ci și din viață pur și simplu. Dar, cel mai important, cartea ne reamintește că dincolo de uniformă se află întotdeauna un om, cu calitătlile și defectele aferente și că polițistul nu este doar acel reprezentant al statului care ne pândește cu radarul și ne dă amendă: este și acel om care trebuie să ignore frigul și căldura într-o intersecție aglomerată, este și acel om care trebuie să înștiințeze că cineva drag a murit într-un accident de circulație și este și acel om care știe cât trebuie să supravegheze traficul în fața unei școli în fiecare dimineață după un mic școlărel cu un ghiozdan cât el de mare care așteaptă la aceeași oră încuviințarea polițistului ca să trecă strada, după care îl salută militărește.
     Mai multe nu spun, vă invit doar să savurați poveștile lui Marian Godină, căci sunt exact așa cum le-a descris chiar el: la unele veți râde, la altele vă veți întrista și - aș adăuga eu - poate unele vă vor impresiona