Jean
Marie Auel a scris o serie întreagă de carți pe care a numit-o generic „Copiii
Pamântului” în care abordează o perioadă îndepărtată și puțin cunoscută din
istoria umanității: epoca de piatră.
Prima carte din această serie
este „Clanul Ursului de Peșteră”. Trecând peste cadrul istoric general, cartea speculează
interacțiunea dintre cele două „ramuri” ale speciei umane, respectiv „omul de
Neanderthal” si „homo sapiens” (sau „omul de Cro-Magnon” dacă vreți). Mulți ani
mai târziu (cartea a fost publicată în 1980) oamenii de știință au obținut
dovezi cum că aceste interacțiuni chiar au avut loc iar testele genetice au
arătat ca exista un procent (e drept, foarte mic) din ADN-ul nostru pe care îl
datorăm omului de Neanderthal.
Povestea sună cam așa: Un
cutremur de pământ distruge o așezare a „oamenilor de Cro-Magnon”, singurul
supraviețuitor fiind o fetiță de 5 ani. Același cutremuri a distrus și o
peșteră în care sălășluiau „oameni de Neanderthal” dar aceștia au supraviețuit
și acum își caută un nou cămin sub conducerea lui Brun, liderul clanului. În
drumul lor găsesc fetița speriată, flămândă, rănită și bolnavă, iar femeii-vraci
Iza i se face milă de ea și o salvează iar mai apoi o adoptă, cu sprijinul
fratelui ei Creb „Mog-ur” – liderul spiritual al tribului, în ciuda faptului că
fetița aparținea „Celorlalți” și acest lucru nu era văzut cu ochi buni de
membrii clanului. Fetița – Ayla – crește astfel alături de neanderthalieni,
învățându-le limba și obiceiurile dar conștientă mereu de „ciudățenia” ei, atât
fizică dar mai ales mentală: mintea ei este tot timpul cu câțiva pași înaintea
celorlalți, depașindu-l fără probleme chiar și pe marele Mog-ur. Mi-a plăcut în
mod special scena în care Mog-ur o învață pe Ayla „magie”, nimic altceva decât
matematică și astonomie elemntară: cum să țină evidența fazelor lunii pentru a
stii de exemplu cât mai este până la venirea iernii. Ayla nu numai că înțelege
foarte repede dar împinge calculul și mai departe, spre o formă primitivă de
calendar, despre care Mog-ur crede că este magie foarte avansată. Cartea accentuază
mereu diferențele dintre cele două ramuri ale evoluției, din care una era deja
intr-o fundătură evolutiva iar cealaltă va prospera, ajungând la... ceea ce
vedem astăzi. Cartea este plină de culoare, prezentând de la aspecte ale vieții
de zi cu zi până la întâlniri tribale și vânătoarea marelui mamut, iar
personajele sunt cel puțin interesante. Cu puțină imaginație din partea
cititorului, o întreagă lume de mult apusă prinde viată din paginile acestei
cărți minunat scrise.
Din păcate, pentru a citi această carte va trebui să
faceți apel la limba lui Shackespeare, nu am știință ca cineva să o fi publicat
în limba lui Eminescu. Sper să o vedem cât de curând și tradusă.
