Cartea s-ar putea incadra in genul „science-fiction” (nu stiu cat mai e „fiction” la ora asta) dar este mai degraba un thriller cu accente horror (mai mult sau mai putin, dupa gust si dupa om, as zice eu), caci vorbim de un maestru al genului
Povestea incepe oarecum clasic: Josh MacCallum este un pusti super-inteligent care nu se poate adapta in lumea „obisnuita”, fiind respins de cei de varsta lui, si mai mult, provine si dintr-o familie saraca. Viata lui se schimba insa radical cand i se ofera posibilitatea sa urmeze cursurile unei scoli private, infiintata special pentru copii de genul lui. Aici participa in sfarsit la cursuri pe masura abilitatilor lui mentale, are la dispozitie un calculator care altfel nu si l-ar permite si isi poate face in sfarsit prieteni. Totul pare perfect si Josh pare sa isi gaseasca locul pe care si l-a dorit... Cand insa apar cateva morti misterioase cu aspect de sinucidere in randul copiilor, iar cand una dintre aceste incidente o implica pe cea mai buna prietena a lui, Josh incepe sa faca „sapaturi”. Mintea lui stralucita pune cap la cap informatiile si descopera in cele din urma secretul scolii: un experiment stiintific menit sa determine limitele mintii umane.
Exact in ce consta experimentul nu va spun, va las sa descoperiti singuri citind cartea. Nu pot decat sa remarc faptul ca in 1992, cand a fost scrisa cartea, cele mai puternice procesoare disponibile publicului larg erau 486 (Pentium au aparut in 1993) la aproximativ 100 – 133 MHz iar conexiunile intre calculatoare se faceau prin modemuri; astazi un smartphone oarecum banal opereaza la 1000 MHz pe un procesor dual-core, PC-urile au procesoare cu 8 „core”-uri la peste 3000 MHz iar retelele wireless si mai ales cele prin fibra optica merg de zbarnaie. In aceste conditii nu stiu daca aceasta carte se mai afla la asa mare distanta de realitate... sau o fi chiar depasita?
Dupa ce am citit aceasta m-am intrebat serios oare pana unde am fi in stare sa impingem cercetarea, in numele stiintei, atunci cand tehnologia nu mai este o problema? Ce facem atunci cand singurul lucru care ne mai tine in loc sunt niste percepte morale? Si daca trecem peste ele, oare vom ajunge la ceva minunat sau nu vom face altceva decat sa deschidem cutia Pandorei? Drumul spre iad este, dupa cum se stie, pavat cu bune intentii...
hm..da nu am terminat cartea, dar iti zic ca ma schimbat spiritual, fizic, si moral inspre bine. Este o carte care nu o pt descrie numai din cateva zeci de pagini cat am citit. Cel care a scriso nu a fost un om obisnuit, ci un geniu adevarat. Parca a asezat pe hartia principiile vietii si a moralitati, drama, iubire, suspans, tistete. Sincer am ras si plans pana in acest moment cu personajele. Este o carte care a avut un puternic impact emotional asupra mea. Ce ma marcat pana in acest moment, a fost sinuciderea lui Adam...... ORICUM ! Este o carte adevarata care ar trebui sa se itroduca in scoli.. si care m-am regasit i proportie de 90% in personaje. Intradevar e mai bine sa fi prost deoarece nu aprofundezi viata, o data ce ai o viziune mai larga asupra mediului inconjurator, spiritului etc simti si vezi toate nedreptatiile. Se vede exact ca inteligenta e diabolica ci intelepciunea e pura si nu face rau. Dar combinate sunt o arma foarte puternica in orice scop,.
RăspundețiȘtergereUn om obisnuit nu schimba cu nimic si nu face nimic. Pe canf un gram de nebunie, sau mai mult ajuta. Oamenii obisnuiti nu au facut nimic niciodata. Cei nebuni au schimbat istoria si au modelat mintiile oamenilor pana azi, pri suferinta, bine, regrat, crime si tot asa. Este o bucurie aceeasta carte. Ma facut sa vad si cealalta parte a noptii
RăspundețiȘtergere