Numai acceptând necondiţionat, fenomenele şi lucrurile de un fantastic imposibil într-un roman realist, ca pe o convenţie nescrisă între autor şi cititor, poţi urmări această istorie de un veac, a familiei Buendia, una din întemeietoarele aşezării Macondo.
Dacă reuşeşti încă de la început să treci zâmbind peste menţionarea sumară a covorului zburător adus în satul în care nu murise încă nimeni, de către şatra nomadă a bătrânului ţigan alchimist - de altfel nemuritor, mort în mlaştinile din Singapore, - Melchiade, eşti pregătit să faci faţă legăturilor dintre personaje, care ţes spre sfârşitul romanului un arbore genealogic copleşitor.
Într-o istorisire fără un subiect precis, identitatea şi caracterul personajelor rămân totuşi foarte distincte, în ciuda faptului că nu mai puţin de 22 de descendenţi ai lui Jose Arcadio Buendia, poartă un prenume Aureliano şi încă cel puţin 2 înaintea lui, nefiind urmăriţi toţi 22 îndeaproape ci mai mult personajul marcant, central, colonelul.
Toţi contribuie la creionarea unor legături, fapte, sentimente şi trăiri extrem de banale, ale unor oameni cu nimic deosebiţi, dacă facem abstracţie, aşa cum am convenit, de elementele supranaturale specifice unei alchimii ancestrale, pure, culminând se pare chiar cu existenţa pietrei filozofale, prin aducerea de către Melchiade a leacului care a vindecat tot satul, de necruţătoarea boală a nesomnului.
Deşi aproape toate personajele sunt înrudite, prin alianţe sau prin sânge, şi nu ne îndepărtăm niciodată de câteva uliţe bine ordonate de către Jose Arcadio Buendia, când a conceput aşezarea satului Macondo, dialogurile sunt puţine dar foarte relevante.
Nici satul Macondo nu este situat decât undeva în America Latină, iar singura influenţă a lumii exterioare asupra vieţii lui cotidiene, pare să o aducă transformările produse de cursul războiului civil, în care rezistenţa liberală este condusă de Colonelul Aureliano Buendia, cu flerul, obsesia, idealismul, hotărârea, iscusinţa şi recunoaşterea unanimă a statutului său de lider revoluţionar, demne de un autentic Ernesto Rafael Guevara de la Serna, pe a cărui soartă tragică însă, reuşeşte aproape inexplicabil să nu o împărtăşească.
Ursula este martora omniprezentă - doar cu ochii minţi după împlinirea unui secol de viaţă - a perindării câtorva mii de persoane prin casa ei generoasă, vopsită periodic în culorile pe care le impuneau timpurile, timpuri marcate la rândul lor de evoluţia ciclică a 7 generaţii Buendia, dar sfârşind la rândul ei, înainte să-şi cunoască cel mai îndepărtat răs-strănepot - un Aureliano - însemnat cu blestemul groaznic de care se temuse tot sângele familiei, într-un veac de singurătate.
Garcia Marquez reuşeşte, aşa cum o face Melchiade în sanscrită, să concentreze un secol întreg de episoade cotidiene în aşa fel încât toate să coexiste în aceeaşi clipă, prin extraordinara carte Un veac de singurătate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu